Incendiul de la Krokstadelva / Familia Huma a rămas fără casă.
Dragi membri ai comunității vorbitoare de limbă română din Norvegia,
Cu toții știți despre incendiul din Krogstadelva și despre sutele de oameni rămași fără niciun bun in posesia lor, in afară de hainele și încălțămintea în care au fost evacuați.
Din păcate, printre ei se numără și familia Humă: Alex, Alexandra, fiul lor Ayan (1 an și 7 luni) și bunica Elena. Deși încă aveau speranțe că poate casa lor a scăpat, temerile lor au fost confirmate sâmbătă, în cadrul întălnirii cu reprezentanții municipalității, poliției și pompierilor, când au fost înlăturate orice speranțe sau îndoieli: casa lor a fost mistuită de flăcări.
Cu ajutorul companiei de asigurări li s-a găsit o chirie intermediară, dar vă puteți închipui că nu au absolut nimic, din ceea ce o familie normală are în casă. Realitatea pierderii până și a celor mai neînsemnate lucruri este dură, atunci când realizezi că nu le mai ai.
Noi sperăm ca voi, membrii comunității românești și moldovenești, să fiți alături de noi în a întinde o mână de ajutor acestei familii care are în față un drum extrem de greu până vor putea să se reîntoarcă în casa lor.
Vă mulțumim anticipat pentru fiecare sumă, indiferent cât de mare sau mică!
